Ai intrebari? Scrie-mi pe WhatsApp!

+40 0756 143 159

Ramnicu Valcea, Romania

Din jurnalul de supravietuitoare – “Greu de ucis”, marca Flo Adventure

astazi iti povestesc despre o experienta inedita pe care am trait-o de curand: fara mancare, fara apa, pe alocuri fara adapost, cu un singur rand de haine si cu “surprize-surprize” la tot pasul. Cam asta ar fi rezumatul, l-am scris la inceput in cazul in care citesti pe fuga.

Ingredientele care au facut experienta una speciala, o adevarata lectie de viata, au fost atent selectate, pregatite si adaugate la foc mic de catre Florin si echipa lui minunata! 

Pe Flo il cunosc din Scoala de iarna ( episod memorabil din care am invatat o gramada de lucruri utile, pentru escapadele mele din sezonul rece). Am zis ca daca tot am pasit in lumea asta, merita sa urmez si cursurile de vara ca doar…intotdeauna este ceva nou de invatat, nu?

Ei bine…scoala de vara are undeva in titlu, de-a dreptul subliniat si evidentiat, “incearca-ti limitele!”ce?! limite?! hai sa vedem!

Avand experienta unei scoli de iarna in care am invatat printre altele si cat de important este ce cari pe munte cu tine, cum iti faci bagajul, mi-a fost relativ usor (sau nu). Din e-mailul organizatorilor stiam ca piesele “must have” sunt izolirul, sacul de dormit, pelerina de ploaie, cortul si frontala, apoi hainele erau la libera alegere si pentru ca cele de vara ocupa oricum spatiu putin, am zis sa profit de asta. Am pus cateva tricouri (unul pentru fiecare zi de stat, plus unul in caz de urgenta :))) ), 3 perechi de pantaloni, polar, sosete, bustiere, geaca de ploaie/vant, sapca, incaltaminte de schimb, ba chiar si pijamale :)))+ un rucsac mic, pentru ture scurte (in care sa tin apa).  Mult mai mult decat am avut in rucsacul pentru India, dar cum nu le-am carat in spate de data asta, mi s-a parut in regula sa le am. Pe langa asta, accesorii precum: (aparatul foto)+ trusa mica de prim ajutor, folia de supravietuire despre care am invatat in scoala de iarna dar a carei utilitate aveam sa o testez cu adevarat  acum in scoala de vara, briceag, chibrite, cremene, busola. Nu mentionam “cea de-a doua trusa de prim-ajutor” cu muuulte servetele umede,uscate, spray de tantari, lotiune de soare, si alte lucrusoare pe care preferi sa le ai de carat decat sa le duci dorul in situatii grele, agenda de luat notite si jurnalizat momentele speciale (de parca as fi avut timp sa scriu).

Mancare: apa multa :))) pentru drumul din Valcea spre zona de camp, apoi pentru zilele care au urmat: merisoare, mix de nuci, nelipsitele spirulina si chlorella, fursecurile mele home-made din ovaz , lamai (pentru ca apa rece de izvor+lamaie si putina menta=fericire), unt de arahide (pentru ca in scoala de iarna a fost mancarea mea de baza, pentru ca “peanut butter is life”, anyway ).

Ziua 1    si Lectia cea mai importanta:  Pastrarea calmului! (cine, eu? dar eu sunt calma prin definitie :))) ). Ramai calm in momentul in care ti se prezinta regulile jocului: fara apa, fara mancare, fara haine de schimb! Practic tot ce era in portbagajul meu ramanea acolo pentru urmatoarele 4 zile, iar ce era pe mine deja era bun de purtat no matter what, pana la terminarea cursului.

Provocare: pentru asta am venit, nu-i asa? M-am adaptat rapid, pe principiul nu conteaza ce pierzi, ci ceea ce iti ramane: o echipa! Provocarea mea nu a fost nicio clipa mancarea (si daca nu ai ras putin cand ai citit lista cu alimente din bagajul meu, ai putea macar zambi ironic acum), ci AAAAAAPAAAAA!!!

… mai departe se anuntau zile pline de probe care aveau sa ne testeze nu doar fizic ci psihic (iar Flo are un sadism aparte, nu m-am indoit o clipa de asta). Ni s-a aratat “clopotelul magic”, salvarea la care puteam apela oricand am fi simtit ca e gata, ca am ajuns la limita…dar cine sa ia in seama asa ceva? Sa renunti?! Nu, e despre perseverenta! si totusi, m-am gandit pentru cateva momente ca atunci cand o sa am cu adevarat nevoie de apa, ar putea fi o solutie. S-a intamplat minunea, iar in prima zi a plouat putin, cam cat sa umplu cateva capace de la sticlele golite deja pe drum spre Belioara.  Panica primei zile fara apa a fost prima dintr-un sir lung de provocari si alte frici care aveau sa apara/sau sa se inventeze pe parcurs. In prima seara, bineinteles ca dupa ce s-a intunecat, doar nu crezi ca in supravietuire se gandeste cineva sa ai vreun confort vizual, sau ca ai nevoie de luminozitate buna pentru fotografii reusite, am inceput “jocurile foamei”…desi cred ca nimanui nu ii era cu adevarat foame in momentul ala. Am stabilit echipele (doua echipe de cinci persoane) si am inceput sa ne jucam: indemanare, echilibru, strategie, stafeta si viteza (la lumina frontalei, pe o panta delicioasa, un traseu presarat cu pietricele, bolovani, iarba si tot ce poate fi mai bun pe intuneric), exact ce iti trebuie pentru incalzire, nu? Stiam ca asta e doar partea de inceput, asa ca ne-am distrat cat inca mai puteam (trebuie sa multumesc echipei mele pentru asta, uneori se dovedeste ca strategia castigatoare este sa ramai creativ, sa actionezi contra-intuitiv)

La stingere, ne-au recomandat sa ne odihnim, pentru ca urma singura noapte intreaga de somn si liniste (am fost putin sceptica, pentru ca mi-am amintit de scoala de iarna si pentru ca stiu ca Flo are mult surprize, asa ca nu ma pot lauda cu cea mai buna odihna; plus ca asteptam sa se lumineze mai repede de ziua, sa pot culege roua de pe cort sa ma pot hidrata:)))

Ziua 2 si cea de-a doua lectie invatata a fost sa impartim proviziile pentru macar cinci zile (cam atat ar dura si cautarile tale de catre echipele de salvare in caz ca te-ai pierde pe undeva).

Bun…sa impart cateva picaturi de apa la 5 zile? eu care beau  1l o data?! pare amuzant, dar cand am realizat pe bune ca trebuie sa ma conformez, parca setea incepea sa nu mai fie atat de puternica. Usor,usor am invatat sa imi adun apa de pe cort, apoi am facut cateva plante sa transpire, si nu le-am trimis la cycling, ci am legat crengute infrunzite in pungi, iar condensul facut avea sa fie o sursa grozava de apa. Putina, dar hei…esti aici sa supravietuiesti! Am descoperit ca avem atatea plante in jur care pot fi bune de mancat si excelente pentru hidratare, iar frica “eu mor fara apa” a devenit inexistenta (multumesc Flo pentru ca stiu acum dupa ce verzituri sa ma uit prin padure daca imi este foame, ce uscaturi sa-mi procur pentru a aprinde un foc, pentru ca stiu ce planta sa caut sa raman hidratata, pentru ca stiu cum sa imi filtrez apa si sa o curat in mod natural de bacterii prin adaugarea unei singure plantute, ba chiar pentru alternativele de a aromatiza pana si apa de ploaie in cazurile extreme)

Impreuna cu “echipa Rambo”, am pornit in cautarea proviziilor, ne-am impartit merele padurete, alunele, frunzele de salata si am savurat impreuna un mic dejun naturaw de-a dreptul.  Dupa ce s-a incalzit bine, au aparut variantele pentru un pranz exotic- cosasii; nu si pentru pacifista din mine, eu m-am multumit cu merele padurete si papadie (holy ruccola, pe saturate si gratis)

Am invatat noduri importante pentru diferite aplicatii montane si nu numai, am invatat sa citim harta corect si sa ne orientam doar cu o busola, am invatat sa ne orientam dupa stele, apoi cum sa facem un adapost strategic (din crengi si frunze), noua ne-a luat cam 2-3 ore sa il facem, chiar grabiti de tunetele care amenintau cu…sursa de apa :)).  Dupa construirea adapostului, testul suprem a fost sa  dormim peste noapte in el 😀 ! Am invatat sa aprindem focul folosind un singur chibrit, atentie deci ca o noua generatie de potentiali piromani tocmai s-a nascut :)). 

Focul nostru s-a lasat cu povesti care nu prea ar fi vrut sa se incheie, dar inevitabilul de a ne refugia fiecare echipa in propriul adapost, s-a intamplat.

Sa fie nevoie de  strategie? sa ne impartim si sa dormim pe rand? mhmm…nu a fost o decizie prea grea, stiam oricum ca nu vom avea luxul de a dormi prea mult, asa ca ne-am cazat cu totii in hotelul eco. Sacul de dormit si cortul din prima seara erau la categoria lista de dorinte, iar folia de supravietuire a devenit dintr-o data accesoriul cel mai de pret! adaug pe langa asta si pelerina de ploaie. Nu stiu cum e la altii, dar pentru ca la E.C nu am folosit-o, chiar si termic aici mi-a fost de un real folos. Cumva, in mijlocul naturii, in varf de deal, in frig si pe o salteluta subtila de frunze verzi, am reusit sa dorm probabil cele mai odihnitoare 2 ore, pana sa fim treziti la mijlocul noptii pentru aplicatie. Am strans rapid si am pornit…ametiti, adormiti, intr-o tacere deplina (cred ca niciunul dintre noi nu era sigur daca ce ni se intampla este vis sau e pe bune). Am urcat cateva minute bune la lumina frontalei, iar prin statie s-au dat indicatiile sa pornim de la “linia de start” in echipa de doi, in cea mai mare viteza pana jos, in baza noastra de campare. Imi repetam continuu prima regula cu pastrarea calmului, pana cand mi-a venit randul  si am pornit in alergare alaturi de Tavi.

***uite Provocare: lasa frica si Alearga. Noaptea. Pe traseu de munte. Pe panta. Alearga= Repede, ca doar nu dormi pe tine, melcule! altfel risti sa te manance altii infometati care vin la cursuri de supravietuire.

Cat sa fie de greu? iti zic eu, in rolul de melc- fricos-de-pante si de alergari nocturne pe traseu necunoscut, partial accidentat. Incurajarea suprema din partea lui O. a fost sa scoatem timp sub 10 minute, in speranta ca primim acces la proviziile din masini…mda, tell me more! in momentul ala ma gandeam ca poate doar intalnirea cu un mistret mi-ar putea grabi pasul, desi nu as fi garantat. Alergam printre bolovani si nu-mi venea sa cred ca fac asta, iar cand am ajuns jos in zona corturilor…simteam deja ca abia de acolo pot incepe sa alerg un maraton si tot mi-ar mai ramane energie pentru ceva catarare sau cautat de mancare. Mie si lui O. ne-a luat 10 minute sa ajungem jos, altor echipe mai mult, altora mai putin de atat, lucrul cert e ca toti am ratat cu succes sansa de a primi acces la provizii. Sincer, dupa ce am dormit in padure, am alergat la miezul noptii pe dealuri si aproape mi-am rupt genunchii prin bolovani, chiar nu mai conta mancarea..nici macar apa, adrenalina era la maxim.

Dupa aplicatia de noapte, teama inca era acolo, dar mai puternica de atat era curiozitatea, nerabdarea sa vad ce urmeaza, ce ni se pregateste, pentru ca dupa fiecare proba se deschidea inca un nivel.


Ziua 3 (+ “Noaptea sanzaienelor rapite”), pentru mine ziua asta a fost  cea mai frumoasa dintre toate: catarat pe stanca, coborare in rapel, ziua probelor de tir cu arcul- ziua de distractie!!! yes, parca o meritam!

Dar cum dupa asa liniste si calm vine furtuna cea mai grea, pentru noi avea sa vina o a 3-a lectie importanta Afla directia in care trebuie sa ajungi. Afla unde esti si incotro trebuie sa mergi! E chiar frumos cand ti se da o harta, cand primesti busola…ar fi si mai usor daca ai primi un ghid autorizat, sau macar un umil google maps. Ce faci insa cand primesti doar prima varianta (harta+busola) neaparat dupa ce ai fost legat la ochi si la maini si zvarlit ca pe un sac de cartofi alaturi de ceilalti “ostatici” intr-o masina de teren care isi testeaza suspensiile pe cele mai tari hopuri prin apuseni? Iti zic eu..ai vrea sa plangi, sa tipi, sa razi poate, apoi sa tipi si mai tare si din nou incepi sa plangi pentru ca dupa minute de mers in conditii precare, nu doar ca nu iti mai simti mainile, dar incep sa doara si celelalte parti pe care accidental le lovesti in timpul mersului. Realizezi cel mai important lucru si esti atat de recunoscator pentru ca e doar o aplicatie, stii ca nimic din asta nu este cu adevarat real, inveti lectia suprema: “Frica este o poveste pe care ne-o spunem. Pericolul este real” , Flo a spus-o si ne-a demonstrat-o practic. A urmat o noapte “pierduti nicaieri”, iar provocarea a fost ca din locul in care am fost lasati, sa ne eliberam singuri si sa ne intoarcem in baza noastra (macar pentru a  trage clopotul renuntarii :)) . 

Ziua 4 …te-ar  mai putea speria ceva? crezi ca mai poti? Raspunsul e DA (pentru cel putin unul dintre cazuri). A fost ziua cea mai provocatoare…nu fizic, dar mental am simtit-o aproape la limita..nu atat cat sa renunt si sa fac clopotelul magic sa sune, dar destul de mult cat sa descopar inca o latura a mea. Lectia invatata: “nu te epuiza, dar continua sa mergi! si…pastreaza-ti hainele uscate” , sau incearca! macar tricoul….daca bocancii tai oricat de impermeabili sunt plini cu apa si pietre, daca pantalonii tai oricat de ridicati ar fi ajung sa intre la apa, mergi mai departe Rambo, cu mintea treaza si corpul in continua miscare, premiul pus in joc este linia de sosire. Da, mi-am demonstrat ca oboseala si descurajarea, dezorientarea, setea sau orice gand nebun care apare, nu sunt motive de renuntare.

Ce am invatat eu in aceste zile in Scoala de vara? ca supravietuirea nu cere nimic mai mult decat ai, ci necesita TOT CEEA CE AI, TOT CEEA CE ESTI!

Experienta asta mi-a amintit ca limitele fizice, la fel ca si frica sau alte defecte ale caracterului meu…nu aveau ce cauta acolo, pentru ca a trebuit sa  deschid ochii si sa las in urma tot ce credeam ca stiu. Pentru ca intr-un anumit moment scopul a fost sa actionez: simplu, precis, fara prea multe intrebari si totusi constienta de riscuri. Inca o data am invatat despre simplificare: nu e cruciala doar in supravietuire, se aplica in toate aspectele vietii.

Cred ca macar simularea situatiilor limita, simularea celor mai cumplite scene pe care le-am putea trai intr-un moment al vietii, ar fi necesare fiecaruia dintre noi pentru a iesi din zona de confort si pentru a invata sa facem diferenta dintre frica si pericol, dintre limite si potentialul adevarat pe care il avem.

Poate porni ca o joaca, nebunia de a trai altfel si de a-ti testa limitele de orice fel, dorinta de a explora..dar primesti mai mult de atat: cunostinte clare despre ce ai de facut in situatii speciale, informatii utile in cazuri extreme. Inveti aplicand practic lucruri pe care altfel doar pe youtube le gasesti daca ai curiozitatea sa cauti. Sunt recunoscatoare  pentru cat de mult m-a imbogatit cursul asta.  Mai realizezi un lucru….ca traiesti zilnic intr-un confort pe care din ignoranta nu il apreciezi la adevarata lui valoare! Ca irosesti enorm….apa, mancare, propria energie pe lucruri complet inutile. Inveti sa apreciezi relatiile cu ceilalti, inveti sa te apreciezi mai mult.

Un rezumat foarte fain facut chiar de ei, gasiti aici:

Daca si voi ati trait o experienta asemanatoare (intr-un cadru organizat, sau…varianta hardcore- real life) mi-as dori sa stiu ce anume v-a schimbat, ce anume ati invatat din ea, ce decizii ati luat din acel moment incepand. Daca nu, dar ati vrea sa intelegeti “cat de greu poate fi?!” …recomand calduros scoala aventurii FloAdventure 

Roxana Dumitrescu

Roxana Dumitrescu

Numele meu este Roxana , sunt practicant si instructor Yoga si pasionata de tot ceea ce presupune un stil de viata activ si sanatos.

No Comments

Your comment...NameE-mail

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.