Cu fiecare copil se naste o mama

Cu fiecare copil se naste o mama

Postarea de astazi se adreseaza unui grup ”restrans” si nu are neaparat legatura cu Yoga, desi tot ce urmeaza sa scriu este o lectie despre constientizare, conectare si setare mentala. Daca astepti o postare despre Yoga sau Ayurveda si orice tine de asta, nu vei gasi aici acum, asadar poti da skip lecturii de astazi.

Vreau sa povestesc in randurile ce urmeaza, cum am Re(nascut) eu. Simt sa scriu asta aici pentru ca este o experienta care pe mine m-a inspirat enorm sa am incredere in instinct si sa am un respect si mai mare fata de natural, de ceea ce Mama-Natura a hotarat.  Mi-as dori sa inspire sau sa ajute poate in vreun fel viitoare mamici. ”Renasterea” pe care o povestesc astazi nu se intampla nicaieri in Asia si nu are legatura cu niciun Ashram, cu nicio practica yogina, desi as putea spune ca si in experienta asta am avut aproape ”un guru”- careia ii trimit recunostinta mea in fiecare zi pentru cat de implinitoare mi-a fost experienta nasterii bebelusului meu. Probabil este singura sau printre putinele postari de acest gen, pentru ca nici nu sunt in masura sa dau sfaturi si nici nu sunt mare fan in a-mi shareui intimitatile, insa ceea ce pe mine m-a ajutat vreau sa ajunga mai departe pentru ca este posibil sa ajute.

Incep cu prezentarea ”guru”-lui care mi-a facut experienta nasterii bebelusului meu, una usoara si constienta: Multumesc Ditta Deppner pentru toata informatia pe care mi-ai oferit-o la cursul tau! Pentru mine intreaga sarcina si nasterea au fost etape extrem de relaxate si in care m-am conectat profund cu mine, cu bebe, cu corpul meu, iar asta doar pentru ca fricile mi-au fost inlocuite cu cunostinte. Pe Ditta o urmaresc de ani de zile, inca din vremea in care antrenam burtici la sala, si ma gandeam pe atunci ca daca voi avea un copil vreodata, trebuie sa ajung la unul dintre cursurile ei si asa am si facut, cand am aflat minunea.

Cum m-a ajutat?

Infinit: in primul rand mi-a amintit ca nasterea este ceva ce se intampla natural, firesc, ca se poate naste cu blandete, daca stii cum sa abordezi lucrurile, cum sa respiri, cum sa te increzi in forta interioara, ce semne sa urmaresti; ca nu este nevoie sa fie cu tipete, urlete, lesin si drame, asa cum in mai toate cazurile se arata. Cursul asta a adus o multime de informatie pretioasa despre mine, despre transformatile prin care trecem, despre cat de important este sa vindecam propriile nasteri pentru ca nasterea bebelusului sa fie una implinitoare cu adevarat, despre cat de important este sa fim conectati la bebelusii care ne-au ales sa le fim parinti si sa respectam ”darurile” pe care acestia ni le-au pregatit…(lectiile pe care le invatam pe parcursul sarcinii sau dupa nastere, sunt tot daruri), am invatat o multime de lucruri despre incredere si despre cum sa respectam acest acord al celor 3 suflete (mama, tata, bebe), am invatat cum sa lucrez cu mine si cum sa vindec ce este de vindecat emotional pentru a pregati nasterea pe care bebelusul si-o doreste. Am inteles mult mai bine, alaturi de tati cat de importanta este conectarea si implicarea noastra totala in acest proces, pentru ca din momentul aparitiei celor doua liniute si pana…pana la finalul finalului (vietii noastre), procesele care se intampla nu mai pot fi puse pe pauza…totul vine si se intampla, nu mai e loc de razgandit si amanat. Cursul de pregatire pentru nastere a tinut 2 weekend-uri si pe langa suport material primit (o multime de resurse de cunoastere…studii, bibliografii intregi despre natere si cam tot ce ai nevoie sa stii pentru ca lucrurile sa decurga normal, natural, nemedicalizat), a creat un grup tare frumos de parinti constienti si ne ofera in continuare intreg suportul si cunostintele ei. Mie toate resursele alea mi-au dat o incredere enorma in corp si in procesul in sine, tot ce mi-a fost impartasit m-a ajutat sa iau cele mai bune decizii inca de la inceputul sarcinii.

Ce am facut este de fapt…ce n-am mai facut: controale, ecografii, analize, teste peste teste, nimic din toate astea nu s-a intamplat. Am mers pur si simplu pe feeling-ul ca sunt bine si evident pe felul in care eu m-am simtit, si tot ce am practicat..de la yoga pana la antrenamentele de forta din sala, toate au fost facute ”cu cap”, pe baza a cum m-am simtit. Am adaptat si am lasat corpul sa decida ce si cat sa faca, fara sa tin cont ca ”oare nu-s prea multe kg pe bara la genuflexiunile alea, sau oare nu e riscant sa stau zilnic in cap si sa fac toate contorsionarile la yoga?” . O intrebare la care nu ma gandisem niciodata pana sa  fac cursul asta, a fost ”ce vreau sa aflu cu eco, control si tot tacamul?”   raspunsul a fost clar…indiferent de ce as fi aflat,  decizia de a duce pana la capat procesul minunat al sarcinii nu putea fi influentata, asa ca bebe venea oricum…si am avut incredere ca si-a ales exact ce are nevoie sa traiasca in viata asta, asa ca i-am respectat decizia si da, ca o ”inconstienta+comunista” nu l-am controlat trimestrial sau mai des sa ii vad miscarile si sa ii ascult bataile inimii,nu mi-am facut analize de sange si teste fancy analizate prin America, nici macar nu am stiut ce va fi pana nu l-am avut in brate…a fost un ”kinder cu surprize” pana la final si am savurat din plin fiecare etapa. Faptul ca nu am prea avut tangenta cu sistemul medical in perioada asta m-a usurat mult sa-mi pastrez zenul si sa lucrez la intentiile mele de a avea o nastere usoara, naturala si implinitoare.

Inca un lucru pe care vreau sa il mentionez este ca pe langa informatii super importante pentru mine, cursul asta a fost revelator pentru Mircea, atat prin faptul ca i-a deschis ochii si mintea spre ”se poate si altfel”, cat si prin ce a invatat sa faca concret, inclusiv in timpul travaliului pentru a-mi fi un suport , si asa a fost.  Si lui ii multumesc pentru ajutorul oferit: fizic si emotional, a fost ”doula” mea personala care mi-a usurat fantastic procesul. Amandurora ne-a dat incredere ca din moment ce am ajuns aici, in punctul de a fi parinti, lucrurile au nevoie sa mearga pe fagasul lor, natura isi face foarte bine treaba daca noi nu intervenim.

Lunile sarcinii mele au fost dedicate invatarii, am citit tot ce mi-a cazut in mana despre ”viata in-utero” si cum sa ajut din afara prin stil de viata, prin miscare si prin lucrul cu emotiile, prin abandon, iar aici Yoga a avut cel mai mare aport de cand am inceput eu sa practic.

Acum sa vina si partea despre nastere (e un post lung, dar chiar nu pot vorbi de nastere in afara contextului pregatirii de dinainte). Mi-am dorit sa fie o nastere…acasa. Eu, M. si cateii nostri, cu posibilitatea de a avea acces la cineva ”autorizat” in caz de orice, ca intr-o societate civilizata, dar asta nu s-a putut….taboo-ul si ilegalitatea nasterii acasa…perioada, locul…in sfarsit, nu a putut fi posibil astfel, deci m-am orientat spre o varianta cat mai apropiata de dorinta initiala…si am gasit-o fix departe de casa, intr-o clinica si la un medic care abordeaza holistic nasterea, atat cat se poate in sistemul actual pe care il avem. Clinica este Euclid si minunata dr. Lacziko (recomandata de Ditta). Am folosit planul de nastere primit la curs, iar pe baza lui mi-am asigurat practic faptul ca nasterea se va desfasura asa cum imi doresc, fara interventii inutile, pur asistata, nemedicalizata si lasata sa se intample in ritmul natural. Daca intr-o maternitate de stat, dar si in multe clinici particulare planul de nastere este probabil subiect taboo, aici mi-a fost respectat intocmai, exceptand partea cu M. care sa asiste. Dat fiind contextul virusului, clinica si-a luat masuri astfel ca in aceasta perioada au acces acolo doar mamele si pruncii lor. De asemenea, tot pe baza planului am scapat de multimea de interventii care se fac nou-nascutilor…aspirari, intepari, masuratori, etc. Primele clipe ale venirii lui pe lumea asta sunt despre intalnirea noastra, mama-puiut, asadar nicio procedura medicala (vorbesc in cazul nasterilor fara probleme si complicatii) nu este urgenta, toate pot astepta chiar pana a doua zi, iar unele pot fi cu brio trecute cu vederea 🙂

Bebe-surpriza a venit la fix 40 de saptamani. Intr-o zi de joi spre seara, au inceput primele ”semne” subtile ca ceva se intampla, iar asta la cateva ore distanta dupa terminarea exercitiilor zilnice pe salteluta si minge, dupa respiratii si meditatie. Cred ca undeva in jurul orei 8-9 seara lucrurile au devenit mai evidente, imi amintesc amuzata cum inainte de asta ne uitam la un documentar despre pandemie si din cand in cand il intrebam pe M. cat e ceasul, in ideea in care poate cronometrez ceva sa vad cam pe unde sunt si daca este travaliu sau un fals.

Totul a fost gestionabil cu respiratia profunda si calma, exact cum invatasem si exersasem atatea luni. Functiona totul foarte bine, am continuat sa ascultam muzica chill si mantre, am stat in cada si m-am relaxat, ”doula” mea Mircea m-a ajutat cu masaj si presopunctura asa cum se pregatise dinainte, cumva cadrul a fost ideal…atat de ideal ca ma gandeam din cand in cand daca mai are vreun rost sa merg la clinica. Dr. mi-a recomandat sa petrec cat mai mult timp acasa asa cum ma simt bine si sa merg la clinica doar atunci cand chiar simt ca ”trebuie”, deci aveam intr-un fel o asigurare ca lucrurile nu vor fi grabite si mi-a dat si mai mult incredere ca e ok sa imi ascult vocea interioara. Undeva in jurul orei 12 jum (noaptea) m-am gandit ca ar fi bine sa incep sa ma pregatesc de plecare, sa verific daca ceea ce traiesc e pe bune travaliu sau macar inceput de travaliu, vroiam sa am o confirmare oficiala intr-un fel si sa stiu daca mai am timp sa dorm (pentru ca noaptea de dinainte chiar nu reusisem) :))) . Am mers la clinica, dar cumva eram convinsa ca oricum ma intorc acasa sa imi continui respiratiile si sa raman cu M. Surpriza a fost ca medicul de garda care era acolo, mi-a zis ca voi ramane internata pentru ca deja era dilatatie 4 si ca ”maine dimineata” o sa nasc :))) .  A fost un moment de bucurie , nu imi venea sa cred ca ce aveam eu erau chiar contractii si cu dilatatia aia, pentru ca inca asteptam momentul cu dureri mai intense. Pe de alta parte m-am intristat pentru ca stiam ca urmeaza sa raman singura acolo, Mircea nu avea voie din pacate. La ora 1 m-am internat si am mers in camera de travaliu unde am cerut sa mi se inchida lumina, iar atmosfera parca a devenit mai linistitoare. Mi-am amintit ca nu sunt singura si ca de fapt fac echipa cu cineva foarte special care asteapta, la fel ca si mine momentul intalnirii. Am pus castile cu mantre si afirmatii pe care le-am inregistrat special pentru momentul nasterii, am ascultat afirmatiile Dittei si ii trimiteam lui bebe toate incurajarile si gandurile mele pozitive. Frica nu am avut nicio clipa, doar un sentiment de insingurare…ca in momentul ala asa frumos, profund si intens ai nevoie sa fii aproape de cineva drag sufletului tau si mi-as fi dorit mult sa fie M. cu mine. Respect mamele care aleg sa nasca prin maternitati cu armata de medici langa ele, departe de familiile lor, sau care sunt atat de vikinge incat nu isi implica partenerul nicicum in proces nici pre nici post-partum, dar sunt recunoscatoare ca nu am avut parte de asa ceva. Travaliul nu este ceva ce sa traiesti singura, dar in niciun caz nu este ceva ce are nevoie sa fie monitorizat si masurat de atatea persoane. Inseamna un exercitiu de traire constienta in prezent, cu fiecare val si cu fiecare respiratie, este testul la finalul caruia iti intalnesti puiutul…merita sa fie facut in liniste, cu calm si intr-un spatiu prietenos. Urma sa ajunga dr. mea, dar intre timp am cerut moasei daca este posibil sa imi umple piscina pentru ca as fi vrut sa ma relaxez si mai mult si chiar speram sa reusesc macar cateva minute sa dorm in apa aia calduta, insa mi-a spus sa continui cu respiratiile ca e bine ce fac, pentru ca e nevoie sa ma vada dr. inainte si sa decida ea cand este momentul sa intru in apa. Am pus din nou castile si am continuat exercitiul abandonului, inca vreo cateva minute dupa estimarile mele. Dupa calcul ulterior, am mai stat aproape 2h pana a venit dr. mea care mi-a si confirmat apoi ca nu s-a grabit foarte tare, gandindu-se ca pentru prima nastere va mai dura, asadar toata lumea relaxata…asa cum cerusem de fapt :)) .

M-am bucurat sa o vad pentru ca atunci chiar abia asteptam piscina aia si visam doar cat de fain intru eu in apa calduta si continui sa respir si sa imi relaxez corpul pentru venirea lui bb.

Dr. m-a controlat, iar acum ma amuza teribil cand imi amintesc ca mi-a zis ca nu mai avem timp sa umplem piscina, ca bebe vine in cateva minute. Eu eram cumva socata ca asta a fost si ma intrebam unde sunt contractiile alea puternice pentru care ma pregatisem, ba chiar am intrebat-o daca nu imi zice asa doar sa ma incurajeze.

Conform planului meu, nasterea urma sa se intample in apa…conform planului lui bb, nu a mai fost timp, caci domnisorul era grabit sa ne vedem, nu mai avea chef de sentimentalisme, apa si lumanari parfumate.

Noh…am mers pe pat, unde dr. m-a incurajat sa imi aleg o pozitie in care ma simt bine pentru nastere. De la stat pe genunchi, la yogi-squat, cam asta mi-a fost pozitia ideala, desi atat dr. cat si moasa stateau super incomod, am fost in permanenta incurajata sa fac/stau exact cum simt, m-au ghidat super eficient cu ultimele respiratii, iar bebe a venit foarte rapid…eram la trei-patru contractii distanta de cand m-a controlat dr. si pana minunea asta mica mi-a fost pusa pe burtica pentru contactul skin-to-skin.

Dupa nastere, lucrurile au continuat cu la fel de multa blandete, fara sa ne grabeasca…bebelusul si-a primit doza de stem din placenta, acei 150ml de sange de care bebelusii sunt privati la nastere pentru ca li se clampeaza cordonul prea repede. Pentru ca transferul sa se faca complet, este nevoie sa asteotam minim 15-20 de minute, uneori poate mai repede, pana cand cordonul nu mai pulseaza. De regula, daca bebelusul e pus la san, procesul va fi mai rapid si pentru expulzia placentei. Am fost lasata sa verific cordonul care nu mai pulsa, asta la cateva minute bune dupa nastere, se albise complet, iar la foarte putin timp dupa asta a iesit placenta, draga de ea….nu stiu cati/cate ati avut sansa sa o vedeti si analizati, am cerut sa o vad si m-a surprins in primul rand ca nu stiu unde au incaput amandoi in burtica si in al doilea rand prin forma, prin cum arata, ce sistem complex mi s-a parut, asemanator cu radacinile foarte foarte ramificate ale unui arbore. M-am gandit ca nu degeaba unele culturi aleg sa ingroape placenta la baza unui copac, asemanarea este wow.

In afara momentului in care eu am coborat din pat pentru a merge in camera noastra, bebe nu a fost luat de langa mine. Am stat skin-to-skin continuu, si am continuat sa facem asta in salon unde am fost lasati in super intimitate, cu lumina nu foarte puternica, de ambianta. In permanenta aveam acces daca era nevoie de ceva din partea personalului, puteam sa ii chem, altfel am fost lasati in liniste si asta din nou mi s-a parut wow. Inca din primul moment alaptarea a decurs bine, cumva amandoi stiam ce avem de facut, nu stiu cum de unele lucruri sunt atat de naturale desi nu le-ai mai facut niciodata inainte. A doua zi bebe a fost masurat si cantarit, pentru curatare/spalare puteam opta tot atunci, insa am decis sa plecam mai devreme din spital, pentru ca vroiam sa se faca si intalnirea speciala dintre tatic si fecior, plus ca amandoi ne simteam foarte bine si eram gata de duca si dragalit in afara maternitatii. Cam asta a fost, acum gandindu-ma in urma la cum au decurs lucrurile mi se par ca prin vis, ca si cum s-ar fi intamplat cu mai mult timp in urma. Astazi sunt exact trei saptamani de la momentul magic.

Nu stiu cui sa multumesc pentru minunea care, acum cand scriu postarea doarme ca o broscuta pe pieptul meu, dar Multumesc! Si mai trimit recunostinta inca o data ingerului de dr. care a fost atat de deschisa cu toate cerintele inca de la inceput si m-a facut sa ma simt ca si cum cineva apropiat, din familia, ma asista. Nicio clipa nu am simtit in prezenta ei distanta  care se face adesea intre un medic si un pacient. Inca un Multumesc Dittei, pentru ca daca nu as fi facut cursul, cu toate cunostintele mele dinainte si tot ce faceam nu cred ca as fi inteles pe deplin ce presupune de fapt nasterea, si nu m-as fi simtit atat de imputernicita sa traiesc experienta asa cum imi doresc. Si cel mai mare Multumesc il aduc corpului meu care a fost absolut grozav si s-a transformat enorm in timpul nasterii si acum, dupa…cred ca nu mi-am iubit corpul niciodata atat de mult cum am facut-o in ultimul an!

Acum parca mi e contureaza noi perspective, mi-as dori sa urmez un curs de atestare pentru Doula, sa pot oferi sprijinul emotional de care viitoarele mamici au atata nevoie. Intotdeauna cunostintele vor alunga fricile, asa ca o sarcina informata are toate sansele sa fie o experienta pozitiva.

Burticilor care acum cresc, le recomand sa se informeze cat mai mult si sa mearga pregatite la medic. Un medic care iti simte nesiguranta va incerca sa iti propuna cai mai usoare si comode,  gen cezariana sau perfuzii cu oxitocina, epiziotomii si altele. Informati-va despre  pozitiile de nastere daca vreti sa scapati fara taieturi si rupturi, pozitia clasica pe masa nu are de-a face cu fiziologia noastra, ci a aparut dintr-un fetis, al Regelui Soare (nu credeti, cititi). La fel…mituri precum ai miopie trebuie cezariana, sau…bebe are cordonul in jurul gatului trebuie cezariana, sunt povesti..le-am avut pe ambele 🙂 si cu succes am nascut in 2h20 de minute. La ora 1 internata cu dilatatie 4, la ora 3:20 cu bebe-viteza pe piept. Sunt o multime de proceduri care spre binele tau si al bebelusului pot fi evitate, dar e important sa stii, sa iti faci temele dinainte. Si da, e greu si poate fi coplesitor cu toata schimbarea hormonala, cu tot ce traiesti, insa cu ajutor din exterior (persoane capabile si dornice sa iti ofere cunostintele lor nu pentru bani ci pentru ca vor generatii trezite, oameni constienti si nasteri blande, respectand Mama-natura). Nu e datoria si nici interesul medicului sa fii tu informata, mai ales ca pe fondul multor interese financiare ti se vor propune-impune interventii in timpul sarcinii sau al nasterii. Abuzul in sectorul asta medical, mai ales acolo unde informatie nu exista, si nici un ajutor pentru mama gen partenerul ei alaturi de care ar trebui sa mearga la eventuale controale sau chiar sa asiste in timpul nasterii. Daca taticii sunt prezenti, niciun medic nu va incalca integritatea ta emotionala sau fizica, pentru ca 🙂 . Apelati la educatori prenatali, Doule, Ghizi in practica fizica si pregatirea mentala, pentru ca este ce puteti voi mai bine pentru primirea puiului  vostru.

Din punct de vedere emotional, bebe isi formeaza mult din experienta in burtica, apoi  de cum e primit (cu tipete si anestezii sau cu calm si respiratii eficiente?), iar dupa ce apare, respectati cel de-al 4-lea trimestru, nu va grabiti sa il basculati in patut si sa il tineti departe de pielea voastra. Bebelusul nu va fi un rasfatat daca il tineti pe piept, in wrap sau oricum preferati sa il purtati, cat mai aproape, la un pupic distanta 🙂 . Implicati viitorii tatici, lasati-i sa isi arate si partea aia atat de vulnerabila si frumoasa, s-ar putea sa va reindragostiti.

Daca sunt intrebari, raspund cu drag curiozitatilor si nevoilor voastre, aveti grija de voi fizic si mental, r pas cu pas exersati-va super-puterea de a fi voi insiva si de a nu va lasa influentate usor de experientele-de-speriat ale altor mame, sau de procedurile preventive livrate asa usor de medici. Daca e nevoie sa calatoriti sute de km ca sa nasteti asa cum vreti, faceti asta. Daca e nevoie sa puneti pe hold unele relatii doar pentru ca va intretin frica, faceti asta. Detasati-va de exterior si conectati-va cu inimica ce bate in burtica voastra. Va veti multumi voua mai tarziu 🙂

Health is wealth,

pe curand!